O familie de altădată

Familie de altădată, circa 1900

Fotografie de epocă din colecția mea de fotografii vechi, reprezentând o familie de la începutul secolului XX. Nu pare a fi o familie înstărită dar cu toate acestea regula timpului e respectată: Doamna și cele două fetițe stau în picioare , iar capul familie stă așezat pe un scaun, picior peste picior și foarte serios…

La vie în perioada interbelică

La vie- perioada interbelică

Fotografie interbelică din colecția mea de fotografii vechi, reprezentănd un domn colonel, Stavrică, cu mâna dreaptă în buzunar dar, mândru de via lui, gata să intre pe rod. Plantația de viță de vie se află în județul Galați. Pasionatul viticultor s-a ocupat din timp de toate cele necesare prelucrării vinului, după cum reiese din corespondența cu dogarul Ioan Mărculeșteanu din Odobești.

Alte fotografii din același album:

Fată de altădată în costum popular

Tânără fată în costum popular, circa 1920

Fotografie din colecția mea, de la începutul perioadei interbelice, circa 1920, reprezentănd o tânără fată în costum popular. Fotografia nu a trecut prea bine testul timpului, în special datorită păstrării necorespunzătoare, într-un pod unde a cam plouat. Totuși, pot remarca frumusețea catrinței, ce pare brodată, evident manual, cu fir de argint, dar și stilul modern de prezentare, deschis, dezinvolt, și în același timp sobru. Cu toate că fotografia este alb-negru totuși înclin să cred că la brâu este incinsă cu o cingătoare tricoloră.

Alte fotografii cu fete în costum popular din colecția mea de fotografii vechi:

Barajul BICAZ în anul 1960

Barajul BICAZ în anul 1960

O inedită imagine din timpul construcției barajului de pe râul Bicaz, surprinsă de Enrico Fanciotti în vara anului 1960. Fotografia imortalizează silueta barajului nefinalizat, bușteni plutind pe apă, clădirile muncitorilor care lucrau la baraj, dar și căteva persoane aflate pe o plută. Barajul a fost construit în perioada 1950-1960, așadar fotografia a fost realizată chiar în anul finalizării construcției.

*Fotografia face parte dintr-un album ce cuprinde circa 10 ipostaze diferite ale Lacului Izvorul Muntelui, pe care le voi prezenta într-o altă postare.

Băiețel de altădată

Băiețel de altădată
Băiețel de altădată- perioada interbelică

Fotografie de la începutul perioadei interbelice, din colecția mea de fotografii vechi, reprezentând un băiețel, cu ochi pătrunzători. Este foarte bine îmbrăcat, semn că are o mamă grijulie care are grijă ca odorul ei să nu înghețe. Remarc nasturii metalici, basca și tunsoarea bob, la modă în acele timpuri.

La culesul viei

La culesul viei
La vie 1944– fotografie din colecția personală

Dacă ieri am admirat împreună superbul peisaj La via din deal” , astăzi vă prezint o fotografie dintr-o vie de la câmpie, din toamna anului 1944, fotografie ce imortalizează două tinere, în timpul culesului viei, participând activ . Fotografia a fost realizată undeva prin zona Tecuciului. După cum vedeți sunt echipate corespunzător cu șorțuri de protecție, coșuri și mai ales măini îndemănatice.

Mâner de altădată

Mâner de sabie japoneză sculptat în os

Mâner de sabie japoneză– scultură în os

Ce a mai rămas dintr-o sabie de samurai…Doar mânerul din os sculptat, crăpat, cu multe lipsuri și lipit cu o bandă de scotch ca să nu se dezintegreze. Timpul a lucrat în defavoarea lui, a trupului. Dar sufletul rătăcește. Viteazul samurai poate mai are amprentele mâinii, rătăcite și ele pe frumoasa sculptură. O ipostază sinistră, cu multe secrete ascunse în negura timpului. Totuși privirea lui ne transmite ceva. Ceva despre seppuku ( harachiri), despre tăria de caracter pe care o avea cel care își secționa abdomenul pentru a rămâne cu onoarea nepătată. Pentru asta trebuia să curgă sânge. Mult sânge. Poate într-o zi vom înțelege. Acum e mai greu, poate la toamnă, vorba lui Matsuo Bashō:

Și nu am murit… Drumul l-am sfârșit așa, Capăt de toamnă” (Shini mo senu Tabineno hate yo Aki no kure).

Despre timp:

  • Timpul în cursa lui imensă descoperă tot ceea ce era ascuns și acoperă tot ceea ce era descoperit. – Sofocle.
  • Timpul are în spate o desagă în care strânge pomeni pentru uitare, acest monstru uriaș al nerecunoștinței. Aceste resturi sunt faptele bune din trecut, uitate chiar din clipa în care au fost săvârșite. – William Shakespeare.
  • Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă! Nichita Stănescu

…Deci timpul e doar o ipostază de toamnă ?

Monede de altădată

Monedele din emisiunea Sadagura

2 para/3 kopeici 1773
Monedă 2 parale 1773, avers-din colecția personală

O frumoasă monedă din colecția personală din emisiunea Sadagura, destul de bine păstrată, necurățată. Monedele de acest tip se găsesc destul de rar în stare foarte bună, datorită faptului că materialul folosit a provenit chiar de la tunurile turcești confiscate de armata rusească de la turci, fără nici un fel de purificare a metalului, dar și de calitatea proastă a matrițelor și cel mai probabil lipsa de profesionalism a meșterilor. Monedele sunt neuniforme ca greutate, dimensiune și aspect.

Bronzul din care au fost bătute monedele este atît de prost încît extrem de greu se poate găsi o piesă în condiţie decentă iar piesa de o para este practic de negăsit în stare bună sau foarte bună.

Au fost emise monede în anii: 1771, 1772, 1773 și 1774, cu valoarea de o para ( în 1771), apoi și cu valoarea de 2 parale.

În timpul războiului ruso-turc (1768-1774), mareşalul P.A. Rumeanţev , comandantul trupelor de ocupaţie ruseşti în Moldova şi Ţara Românească, a luat măsuri de organizare pe linie economică şi fiscală, pentru a asigura cele necesare armatei. Astfel a avut ideea de a emite o monedă care să fie folosită pentru a cumpăra cele necesare armatei de ocupație. Evident emisiunea monetară, denumită ulterior de numismați” emisiunea Sadagura”, nu avea nici o acoperire în aur, așadar din start monedele erau lipsite de valoare. Armata rusă cumpăra produse de pe piața celor două țări românești, dar nu le primea când era vorba să fie plătite cu ele dările și taxele sau când țărani vroiau să cumpere ceva. Pentru asta erau acceptate doar monedele din aur și argint. Prin această ” inginerie monetară” cele două provincii românești au pierdut enorm, dar trupele rusești au avut ce mânca și ce bea 4 ani de zile.
Monedele au fost bătute la Sadagura, lângă Cernăuţi, în monetăria înfiinţată acolo de așa zisul baron Nicolae Gartenberg (Sadogurschi), considerat astăzi un aventurier.
Ele urmau să aibă exprimată valoarea nominală atât în valută turcă, precum şi în cea rusească.
Iniţial, în 1771 s-au executat o serie de probe monetare, cu cifrul împărătesei imperiului țarist, Ecaterina II, după care s-a ajuns la tipul oficial aprobat, purtând numai stemele reunite ale celor două principate
, reunite sub coroana rusească, care nu respecta în nici un fel rigorile heraldice.

Așa a apărut ceea ce putem denumi astăzi:

Prima monedă moldo-valahă

2 parale/3 kopeici 1773
Monedă 2 parale/3 kopeici 1773– revers, din colecția personală

Din punct de vedere istoriografic, idealul milenar de unire a românilor a fost realizat, dar contextul a fost mai mult decât nefavorabil. Majoritatea țăranilor, a negustorilor, a micilor boieri, s-a văzut deposedată de bunuri pentru care au primit bani fără valoare. Adică parale chioare Cu siguranță, ca și în timpurile noastre, marii boieri s-au prins de șmecherie din timp și au preschimbat monedele.

Așa au apărut mai multe expresii în limba română, expresii care sunt folosite și astăzi:

De două parale”= nu are nici o valoare.

Face cât două parale”= nu valorează nimic.

A face pe cineva de două parale”= a certa, a beșteli.

A lua la trei parale”= a cere socoteală cuiva pentru ce a făcut.

2 para/3 kopeici
Monedă 2 para/3 kopeici 1773

Dacă, din întâmplare cineva are în plus, sau se poate lipsi de o monedă Sadagura din anul 1774 ( care îmi lipsește din colecție) aș fi bucuros să o achiziționez sau să ofer ceva la schimb. În colecția mea cu siguranță se va găsi ceva potrivit.

Pretextul acestui articol este un galben.

Scurtă descriere a monedelor de tip ” Sadagura”:

Avers:

Stemele celor două Principate Române: două scuturi ovale înclinate unul spre celălalt, în cel din stânga – capul de bour al Moldovei, în cel din dreapta – acvila Munteniei cu cruce cu două braţe în cioc, în dreapta sus luna iar pe linia solului o coroană, deasupra scuturilor coroană domnească, în exergă (sub scuturi) linie orizontală şi sub ea anul 1772; în partea de sus inscripţia semicirculară în limba rusă MON. MOLD: I VALOSK.( MONEDĂ MOLDOVENEASCĂ ŞI VALAHĂ); cerc zimţat exterior.

Revers:

inscripţia cu litere chirilice 2 PARA (subliniat cu una sau două linii apropiate) 3 KOPIEKI într-un pătrat cu laturile torsadate; cerc zimţat exterior; muchia ornamentată cu un motiv vegetal.

  • Monede Sadagura au ajuns în Imperiul Rus

O parte din monedele bătute la Sadagura au ajuns, în ciuda interdicţiei autorităţilor ţariste, în Rusia. Faţă de valoarea nominală, în Rusia aceste monede nu erau destul de grele. Desigur, această diferenţă îşi avea originea în tratamentul aplicat românilor din Principate, forţaţi să accepte monede cu deosebire flagrantă între valoarea nominală şi cea intrinsecă a metalului conţinut. Monedele uşoare bătute la Sadagura erau atractive pentru speculanţi, care le-au trecut în Rusia în mari cantităţi. Monede însumînd aproape 116 puduri au fost retrase din circulaţie din Rusia (1 pud = 16.38 kilograme). Au fost confiscate de asemenea monede introduse în Rusia prin contrabandă.

Monedele Sadagura confiscate au fost utilizate în anul 1795 pentru baterea de monede ruseşti oficiale (cu monograma împărătesei Ecaterina a II-a pe o faţă şi cu Sfîntul Gheorghe călare pe cealaltă faţă). Teoretic, masa pieselor de 2 parale / 3 copeici era de 22.7 grame, un pic mai mare decît masa pieselor ruseşti de 2 copeici – 20.4 grame. În realitate, majoritatea monedelor Sadagura erau mai uşoare decît norma, aşa că piesele de 2 parale / 3 copeici au fost folosite pentru baterea de monede ruseşti de 2 copeici, iar piesele de 1 para / 3 denghi – pentru baterea de monede ruseşti de 1 copeică. Operaţiunea de rebatere a fost făcută la Moscova, la Monetăria Roşie (Crasnîi Monetnîi Dvor). Pentru economie de timp şi de mijloace, muchia acestor copeici din 1795 nu a fost modificată, ci a rămas cea iniţială, bătută la Sadagura . Monedele Sadagura care în 1795 au fost slab reimprimate şi păstrează detaliile piesei iniţiale în paralel cu noua reprezentare sunt foarte căutate astăzi și evident destul de rare.

Valoarea monedelor este dublă: mai întâi este exprimată în parale, paraua fiind o diviziune a leului de calcul utilizat în Ţările Române, dar şi o monedă mică turcească ce a circulat în Principate alături de multe alte monede europene, iar apoi în denghi sau kopieki (copeicile de mai apoi). Motivul invocat cel mai adesea pentru justificarea acestei emisiuni este lipsa acută de monedă măruntă. Un alt pretext era acela de a obişnui populaţia cu banii ruseşti ( ca să fie ocupația mai dulce…), şi, în acelaşi timp cu cursul de schimb impus, care era afişat implicit pe fiecare monedă. Rusia a aplicat această politică şi altor ţări pe care le cucerea sau pe care avea de gând să le cucerească, bătând monede cu valoarea exprimată dublu şi două legende cel puţin pentru Polonia, Finlanda şi Georgia.