DE PRIN BIBLIOTECĂ

Din bibliotecă

Patina timplui îngălbenit în rafturile bibliotecii…

Alte ipostaze din bibliotecă:

FOTOGRAFII VOALATE

FOTOGRAFIE INTERBELICĂ

La periferie ,-
Fotografie interbelică din arhiva personală

Mic cătun la intersecție de drumuri, imagine surprinsă într-o localitate din Moldova de peste Prut, în perioada interbelică, circa 1925-1930. Deși pare o periferie, totuși se pare că cele cinci – șase case beneficiau de electricitate, dacă e să judecăm după cei patru stâlpi care se disting în imaginea surprinsă de aparatul de fotografiat. Din păcate imaginea este neclară. Filmul a fost voalat la scoaterea lui din aparatul foto și, la un moment dat, cineva, poate un copil mai mic a înțepat fotografia cu un cui…

0 MICĂ ÎNCURCĂTURĂ

SĂ NU VINZI CASTRAVEȚI GRĂDINARILUI

NICOLAE IORGA în anul 1931 ( în centru cu barbă)

Fiind în trecere prin Zurich, Nicolae Iorga a intrat în pravălia unui anticar. Aici a cerut să i se arate lucrările mai însemnate despre istoria poppoarelor din sud-estul Europei. Anticarul, foarte amabil, i-a adus ISTORIA IMPERIULUI OTOMAN, scrisă chiar de Iorga.

Nu mă interesează, a replicat savantul.

Intrigat de refuz, negustorul i-a oferit alte lucrări de același autor. Răspunsul lui Iorga a fost același. Atins în amorul propriu, anticarul i-a replicat ospetelui:

V-am oferit tot ce aveam mai de valoare. Nu vi se pare că mă ofensați prin refuzul dumneavoastră?

Izbucnind în râs, Iorga i-a explicat cine este, lămurind astfel încurcătura. A doua zi, în vitrina cea mai expusă a magazinului, puteau fi văzute, la loc de frunte, operele marelui savant purtănd autograful acestuia.

DESTINUL DICTEAZĂ

TRUMPET ISLAND vs. DESTINUL DICTEZĂ

Rola film 9,5 mm-Trumpet Island( Destinul dictează) , 1920

Dețin în colecția mea 10 role de film, vechi, interbelice, printre care și rola din imagine. De mai mulți ani am vrut să vad filmul. După multe încercări nereușite, în sfărșit am reușit. Din păcate nu pot să văd filmul de pe rola mea, deși am proiectorul Pathe Baby, pentru simplul motiv că nu am cunoștințele necesare. Poate într-o zi voi apela la un pasionat pentru a repune în funcțiune aparatul. Mă rog până atunci e cale lungă.

Am găsit filmul pe internet, reușind să găsesec titlul real în engleză – TRUMPET ISLAND, care în 1920 când a fost realizat filmul avea titlul: HAND OF FATE(THE). M-a ajutat foarte mult codul de pe caseta originală a filmului : S 632 R.

  • Puteți viziona filmul AICI , din păcate doar 1,19 minute comparativ cu cele 70, cât are filmul.
  • Un articol interesant despre filmul Trumpet Island
  • Sunt convins că prietena mea, JO, cu minunatul ei blog de informare cinematografică , poate să ne furnizeze mai multe informații despre film.
  • Actorii principali ai filmului sunt: Marguerite De La Motte în Eve de Merincourt , Hallam Cooley  în Allen Marsh, Josef Swickard în Jacques de Merincourt.
  • Filmul a fost distribuit de Vitagraph Company of America.
  • Producătorii filmului: Albert E. Smith și Tom Terriss.
  • Filmul a fost vizionat și la noi în țară în cinematografe, dar și în casele celor care își permiteau să achiziționeze aparatura necesară.

Chipurile umilinței

e-Bibliotheca septentrionalis

A apărut la editura „Lumea Credinței” volumul „Chipurile umilinței. Amintiri, destăinuiri, mărturii: Grigore Leșe în dialog cu Răzvan Bucuroiu”.

„Am pornit la drum primăvara trecută deciși să refacem – geografic și simbolic – drumul prin veac al lui Grigore Leșe. Drumul vieții lui așa cum a fost – drum împletit, drum hohotit de plâns, zguduit de râs, drum abandonat și reluat, drum pichetat de primejdii fără număr, cu bifurcații anapoda, cu admiratori și prieteni calpi, cu îngeri și draci, cu iubiri și abandonuri, cu harisme și riscuri, cu foame și sete, cu vicii și vindecări. Pe tot fundalul acestui drum însă, ca un halou luminos, întrezărit dincolo de culmea dealului pe care îl tot urci, a stat Cineva. Acel Cineva… Și Grigore știe asta, recunoaște cu franchețe că a fost însoțit haric în momentele de strălucire dar și în grelele clipe de ridicare după pulberea și risipirea vieții…

Vezi articolul original 430 de cuvinte mai mult